12 din 2014
(crampeie de ganduri adunate din dialoguri)
Anul 2014 in 12 imagini. Un exercitiu de "autocritica" excelent...Filtrul selectiei duce la alegerea unor imagini "dospite", unde entuziasmul este domolit de timp iar ochiul critic nu mai este influentat de emotia momentului, "like"-urile se uita si esti doar tu si imaginile tale, intr-un moment de sinceritate. De multe ori mi-am spus ca ar trebui sa revad imaginile la cateva luni dupa ce au fost facute, inainte de "a da pe goarna"...O initiativa grozava, propusa de dl. Lazar Dinu. Eu vad proiectul acesta ca si o etapa obligatorie, o "manopera chirurgicala" pe care orice autor este nevoit sa o faca: selectia. Privitorul nu are timpul, poate nici cheful, sa stea si sa vada "totul". Pur si simplu se satura. Se obisnuieste si se satura. Cu atat mai mult cu cat un autor devine repetititv in ceea ce face - si asta apare deseori, in "cautarea stilului propriu", ori in incercarea perpetuarii unui succes momentan (o imagine a fost apreciata, ulterior toate imaginile sunt realizate in acelasi registru...). Vorbeam de acel exercitiu in sensul ca cel mai dificil este sa "iti omori copiii". Iti trebuie "sange rece" pentru asta, si il obtii atunci cand subiectivismul, emotia momentului nu mai sunt atat de pregnante (de disparut complet nu poate fi vorba), si ochiul critic nu mai este atat de influentatat sentimental. Abia atunci se "cern emotiile" si ramane acea emotie puternica, stabila, pe care trebuie sa o transmita o imagine pentru a fi reusita. Emotia pe care o resimte atat autorul, cat si privitorul. Emotia care inspira. Alaturi de aspectul acesta, este vorba desigur si de alte lucruri care tin mai putin de latura sentimentala si care transforma o simpla poza intr-o fotografie, si aici ma refer la aspectele tehnice si compozitionale. Este clar, autorului ii plac toate imaginile proprii, insa trebuie sa gaseasca elementul cheie, reprezentativ, "sablonul" care ii ghideaza "miscarea bisturiului". Si asta poate gasi doar fiind sincer cu el insusi. Astfel isi croieste drumul spre ceea ce incearca sa atinga, stilul propriu. Hai sa nu ii mai zic stil, sa ii spun "atmosfera". O anumita atmosfera sugerata de imagine este sincera atunci cand o resimti privindu-ti imaginile in orice moment, la un minut dupa ce ai realizat imaginea, cat si dupa zece ani. Ori mai interesant, cand stii cum trebuie sa arate imaginea inainte de a o realiza! Nu sunt sigur, dar am banuiala ca treaba asta cu atmosfera poate ca vine oarecum firesc, atunci cand esti sincer cu tine. Cine "cauta" stilul cred ca e sortit sa isi piarda directia; sa uite de unde a plecat si sa nu prea mai stie incotro se indreapta. Ma gandesc la marii fotografi, in decursul vietii (ca observ ca ori traiesc peste optzeci de ani, ori se sinucid in jur de treizeci), desi au "tatonat", pana la urma in mod firesc, diferite genuri fotografice, un lucru este in comun: atmosfera, starea. Ca este un nud, ca este o scoica, starea e aceeasi. Si asta prin subiectul ales, incadrare, lumina, procesare (era sa zic "editare" insa suna ciudat "-Ce faci? -Editez o imagine in tava cu revelator." ) Unicitatea cautata intentionat cred insa ca devine una fictiva. No, si daca sta cineva cu sprancenele incruntate, poate sa isi bage capul in cutia antifonata a orgoliului propriu si sa penduleze monoton in jurul punctului fix catre care priveste.
